Post Header
În sfârșit, am actualizat motorul nostru de căutare (Elasticsearch) de la versiunea 0.90 pâââână la 6.2, lucru evident mult așteptat! De-a lungul anilor, au apărut tot felul de urgențe, așa că nu erau niciodată destule mâini la bord pentru a se ocupa de o rescriere de cod atât de masivă, concomitent cu întreținerea de zi cu zi a Archive of Our Own – AO3 (Arhivei Noastre). Cu ajutorul contractanților noștri (mulțumită donațiilor voastre generoase!), ne pregătim să lansăm aceste schimbări ale AO3.
Pentru o perioadă scurtă de timp, noul motor de căutare va fi disponibil doar câtorva voluntari pentru testarea finală; restul lumii va vedea încă interfața curentă de căutare și filtrare. S-ar putea să vă confruntați cu mici probleme în zilele dinainte de a face schimbările accesibile pentru toată lumea, deoarece a trebuit să optimizăm vechiul cod pentru a face funcționale ambele versiuni ale Elasticsearch. Vă rugăm să aveți răbdare, acest lucru va fi temporar.
Odată ce suntem pregătiți, vom transfera grupat toate conturile la noul sistem, monitorizându-l pentru a vedea cum rezistă sub presiune sporită. Momentan ne așteptăm ca acest proces să dureze cam o săptămână, sau mai mult dacă ne confruntăm probleme pe care trebuie să ne oprim și să le rezolvăm.
Ca întotdeauna, vă vom ține la curent cu progresul, aici și pe Twitter prin intermediul contului @AO3_Status. (Vom avea o postare cu mai multe detalii în curând, însă puteți găsi o previzualizare mai jos.) Mii de mulțumiri pentru toți programatorii și testerii care au ajutat acest proiect să treacă linia de sosire!
