Post Header
Sentinel Angst, o arhivă de fanfiction The Sentinel va fi importată pe Archive of Our Own – AO3 (Arhiva Noastră - AO3).
În această postare:
- O mică explicație introductivă
- Ce înseamnă acest lucru pentru creatorii/ creatoarele care au avut lucrări postate pe Sentinel Angst
- Și ce poți face dacă încă mai ai întrebări
Explicație introductivă
Grupul de pe Yahoo Sentinel Angst a fost un grup de scriitori/ scriitoare doar pentru lucrări de audiență generală, care a fost activ între anii 1999–2019. Pentru a conserva această parte din istoria fandomului, vom importa lucrările scrise pentru grup pe AO3.
Scopul Online Archive Rescue Project (Proiectului de Salvare a Arhivelor Online) al Open Doors (Comitetului Uși Deschise) constă în a-i ajuta pe moderatori și moderatoare să încorporeze lucrările fanice de pe aceste arhive pe AO3. Uși Deschise lucrează împreună cu moderatorii/ moderatoarele pentru a le importa arhivele atunci când acestora le lipsesc fondurile, timpul sau alte resurse pentru a continua menținerea independentă a arhivelor lor. Este extrem de important pentru Uși Deschise să lucrăm în colaborare cu moderatorii/ moderatoarele care doresc să-și importe arhivele și să credităm toți creatorii/ creatoarele, oferindu-le cât mai mult control posibil asupra lucrărilor lor. Uși Deschise va lucra alături de Lady Shelley, Lyn Townsend și Annie Booker pentru a importa Sentinel Angst într-o colecție separată și ușor de căutat pe AO3.
Vom începe importarea lucrărilor de pe Sentinel Angst pe AO3 după luna octombrie. Importarea însă poate dura câteva luni sau chiar ani, în funcție de dimensiunea și complexitatea arhivei. Pe tot parcursul perioadei, creatorii și creatoarele au oricând posibilitatea să își importe propriile lucrări și să le adauge la colecție.
Ce înseamnă acest lucru pentru creatorii/ creatoarele care au avut lucrări postate pe Sentinel Angst?
Întrucât persoanele care postau pe Sentinel Angst se așteptau să se bucure de confidențialitate, lucrările individuale nu vor fi importate decât după primirea consimțământului explicit din partea creatorilor/creatoarelor respectivi/e. Moderatoarele au încercat în mod activ să contacteze toți/toate creatorii/creatoarele pentru a obține permisiunea de a posta. Lucrările pentru care nu avem consimțământul explicit de a le importa nu vor fi salvate în colecția Sentinel Angst de pe AO3.
Pentru lucrările pentru care avem permisiunea de a le arhiva, vom trimite o notificare despre importare la adresa de e-mail pe care o avem pentru fiecare creator/ creatoare. Vom face tot posibilul să verificăm dacă există copii ale fiecărei lucrări înainte de importare. Dacă găsim deja o copie pe AO3, o vom adăuga la colecție în loc să o importăm. Toate lucrările arhivate în numele creatorului/ creatoarei vor include numele său în secțiunea dedicată numirii autorului/autoarei sau în rezumatul lucrării, cu excepția cazului în care ni s-a solicitat ca lucrarea să fie abandonată sau anonimizată.
Toate lucrările importate vor putea fi vizualizate numai de către utilizatorii logați ai AO3. Odată ce îți revendici lucrările, le poți face vizibile publicului dacă dorești.
Te rugăm să contactezi Uși Deschise cu pseudonimul/ pseudonimele și adresa/ adresele tale de e-mail folosite pe Sentinel Angst dacă nu am reușit să luăm legătura cu tine, dar:
- Vrei să-ți importăm lucrările și trebuie să-ți trimitem notificarea la o adresă de e-mail diferită de cea pe care ai folosit-o inițial pe arhivă.
- Ai deja un cont AO3 și ți-ai importat singur/ă lucrările.
- Dorești să-ți imporți lucrările singur/ă (inclusiv dacă nu ai încă un cont AO3).
- NU dorești ca lucrările tale să fie mutate pe AO3.
- Dorești să-ți conservăm lucrările pe AO3, dar dorești ca numele tău să fie înlăturat.
- Ai orice altă nelămurire cu care noi te putem ajuta.
Te rugăm să incluzi numele arhivei în căsuța destinată subiectului e-mailului tău. Dacă nu mai ai acces la contul de e-mail asociat cu contul tău de pe Sentinel Angst, te rugăm să contactezi Uși Deschise și noi te vom ajuta. (Dacă ai postat lucrările altundeva sau dacă ai un mod ușor de a verifica că îți aparțin, minunat; dacă nu, vom lucra împreună cu moderatoarele Sentinel Angst pentru a-ți confirma revendicările.)
Te rugăm să folosești Website-ul Uși Deschise pentru instrucțiuni pentru
- importarea lucrărilor tale pe AO3
- adăugarea lucrărilor tale la o colecție nouă Sentinel Angst
Dacă încă mai ai întrebări...
Dacă mai ai întrebări, vizitează Întrebări Frecvente despre Uși Deschise sau contactează comitetul Uși Deschise.
Ne-am bucura și dacă fanii/ fanele ne-ar ajuta să conservăm povestea Sentinel Angst pe Fanlore. Nu te îngrijora dacă nu ai mai editat niciodată pe wiki! Verifică portalul noului vizitator, sau cere sfaturi de la Grădinarii Fanlore.
Ne bucurăm să ajutăm la conservarea Sentinel Angst!
- Echipa Uși Deschise, împreună cu moderatoarele Sentinel Angst
Comentariile la această postare vor fi dezactivate în 14 zile. Dacă ai întrebări, nelămuriri sau comentarii în legătură cu acest subiect după acea dată, te rugăm contactează comitetul Uși Deschise.
OTW este o organizație non-profit, părinte al mai multor proiecte, precum AO3, Fanlore, Open Doors (Uși Deschise), TWC și Asistență Legală OTW. Suntem o organizație condusă de fani, susținută în întregime prin donații, al cărei personal este alcătuit din voluntari/e. Află mai multe despre noi pe site-ul OTW. Pentru mai multe informații despre echipa noastră de traducători/oare voluntari/e, care au tradus această postare, accesează pagina de Traduceri.
